Istoria sandalelor.

Acest accesoriu vestimentar a rămas cel mai popular obiect de încălţăminte din Antichitate până astăzi.Decupate, din piele, pânză sau lemn, zecile de perechi de sandale din colecţia actriţei Jessica Alba, eroina filmului american „Cei patru fantastici”, nu sunt cu mult diferite de cele purtate de călătorii şi militarii din Antichitate până în Evul Mediu.
Acum 500.000 de ani, forme primitive de încălţăminte protejau picioarele de pietre şi mărăcini. În peşterile spaniole au fost descoperite desene de acum peste 10.000 de ani înfăţişând oameni cu picioarele acoperite cu piei de animale. Marele dezavantaj al acestui tip de încălţăminte era acela că pielea neargăsită se degrada repede, prin urmare, sandalele nu erau durabile.
Se crede că sandalele sunt primele încălţări fabricate după tipare simple şi practice. Existau două modele de bază. Primul era constituit din chingi care treceau printre degetele de la picior, iar cel ­de-al doilea, mai sofisticat, avea bucle şi găuri pe marginea tălpii, pentru a putea lega baretele de picior. Talpa sandalei era făcută din orice material, inclusiv frunze şi lemn.
În Egiptul Antic, sandalele erau confecţionate din papirus. Împletită şi uscată, frunza acestei plante era folosită atât pentru talpa sandalei, cât şi pentru curele. Forma piciorului imprimată în nisipul ud servea drept calapod. Potrivit lui Herodot, sandalele din papirus erau o parte obligatorie şi caracteristică a îmbrăcămintei preoţilor egipteni. Cea mai veche pereche de sandale din papirus păstrată până astăzi se află la British Museum şi datează, cu aproximaţie, din anul 1.500 î.Hr.
Sandalele aveau o importanţă care astăzi ne scapă. Ele simbolizau prosperitatea şi autoritatea.
Cureaua sau banda a devenit semnul distinctiv al acestui obiect de încălţăminte. Grecii, de pildă, preferau să petreacă această curea a sandalei peste degetul mare, romanii, peste cel de-al doilea, în timp ce popoarele Mesopotamiei, peste cel de-al treilea.
Pentru romani, cel mai comun tip de încălţăminte pentru exterior era calceus, variantă de sandală romană care se mai poartă şi astăzi. Aceasta acoperea în întregime piciorul şi era ţinută strâns cu ajutorul unor şireturi din piele. Crepida era un alt tip de sandală romană care acoperea laterala şi spatele piciorului şi putea fi purtată în multe feluri.
În Japonia se purtau aşa-numitele zori, un tip de sandală cu o curea petrecută printre degetele de la picioare. Tot zori poartă şi muncitorii japonezi de astăzi.