Povestea fermoarului

 

Fermoarul a fost inventat in 1851, cand Elias Howe a patentat un instrument cu numele complicat de “an automatic, continuos, clothing closure”, care semana cu fermoarul din ziua de azi, insa nu se inchidea foarte bine si parea inutil. Deoarece, Howe nu prea a stiut ce sa faca cu aceasta inventie, ea a ramas


necunoscuta, ratand titlul de “tata al fermoarului” pe care l-ar fi putut obtine.

Tatal fermoarului” este considerat americanul Whitcomb Judson, care a pus la punct un fermoar, care ramanea inchis, spre deosebire de acela al lui Howe care se deschidea, deoarece nu se intrepatrundeau foarte bine cele doua parti, fiind conceput pe baza unui procedeu de agatare si prindere. Ideea de fermoar i-a venit lui Judson in timp ce se uita la un prieten cu cata greutate se lega la sireturi.       Multa vreme l-a framantat gasirea unei solutii, care sa-i ajute pe oameni sa nu mai stea atata timp aplecati pentru a-si lega sireturile.

In 1914, suedezul Gideon Sundback a inventat o varianta mai buna la fermoarul lui Howe, ce semana mai mult cu fermoarele din ziua de azi, adica fermoarul cu dintii care se intrepatrund. Initial, acesta a fost privit cu suspiciune, gasindu-i-se cusurul ca e prea excentric pentru haine sau incaltaminte. Primele produse cu fermoare din istorie au fost comandate pentru armata Americana, pentru care s-au aplicat fermoare la haine si incaltaminte.

Un inventator roman, Lucian Balan, a considerat ca fermoarul are multe calitati nedescoperite si a inventat “fermoarul multifunctional”, inventie pe care a si brevetat-o. “Fermoarul multifunctional” are prevazut un fel de contact, care produce zgomot sau lumina cand fermoarul este deschis. Acest fermoar este facut special pentru genti, pentru cazurile in care se cauta ceva in geanta pe intuneric sau pentru cazurile in care cineva incearca sa fure din geanta.