Istoria industriei TEXTILE

Industria textila este cea mai veche ramurâ a industriei, formandu-se în secolul al XVIII-lea în Marea Britanie si a pus începutul revolutiei industriale.În industriei uçoara are cea mai mare importantâ. Foloseste ca materie primâ fibre vegetale (bumbac, in, cânepâ, iutâ,bambus), fibre animale (lânâ si mâtase), precum si fibre chimice (artificiale si sintetice).

În trecut se foloseau doar fibrele naturale, dar în a doua jumâtate a secolului XX ele au început treptat sâ fie înlocuite cu cele chimice, în anul 2000 ponderea lor reducându-se doar de 43% .

În industria textila se evidentiazâ industria bumbacului, lânii, mâtâsii natu­rale, inului si cânepii, iutei, tesâturilor din fibre chimice si materialelor netesute.
Productia industriei textile a fost în permanentâ creçtere. Dacâ în 1950 se fabricau circa 33 mld. m2 de tesâturi, în 1995 cifra a crescut aproximativ pânâ la 75 mld. m2.

Industria bumbacului, dupâ cantitatea de materie primâ utilizatâ, volumul productiei si numârul consumatorilor, este cea mai importantâ ramurâ a industriei textile. Ea produce diferite tipuri de tesâturi atât dupâ structura (cit, pânzâ, tifon, tesâturi tehnice etc.), cât si dupâ destinatie (pentru albituri, costume, rochii, decorative etc.). Are douâ faze de prelucrare a materiei prime: producerea filaturii, adicâ a fibrelor textile, si producerea din filaturâ a tesâturilor.

Pe parcursul secolului XX în lume au avut loc schimbâri în geografia producerii tesâturilor din bumbac si fibre chimice. S-a redus simtitor ponderea Europei de Vest si Americii de Nord si a crescut in Asia, care în prezent produce circa 78% din toate tesâturile de acest tip din lume.

Cauza deplasârii geografice a ramurii se explicâ, pe de o parte, prin deplasarea bazei de materie primâ, adicâ a cresterii bumbacului, iar pe de altâ parte – prin existenta fortei de muncâ ieftine. Dacâ în China costul fortei de muncâ este de cca. 0,6 dolari ora, atunci în Germania cca. 21-22 dolari.

În China cele mai mari centre ale industriei textile sunt oraçele Shanghai, Guangzhou, Beijing, Chengdu si Wuhan unde se prelucreazâ materia primâ adusâ din Câmpia Chinei de Nord si vâile râurilor Wei He, si Fen He. Pe teritoriul Indiei cele mai mari centre sunt Bombay, Ahmadabad, Calcutta si Bangalore, bumbacul prelucrat fiind adus din partea vesticâ a târii.

In SUA industria bumbacului este mai dezvoltatâ în statele atlantice (Virginia, Carolina de Nord, Carolina de Sud) si cele sudice (Georgia, Alabama), centre mai importante fiind orasele Lawrence, Kannapolis, Birmingham si Atlanta.

În Brazilia industria datâ este concentratâ în Sao Paulo, iar în Italia principalele centre se aflâ în nordul târii, evidentiindu-se orasele Milano si Torino.

Rusia are centre vechi ale ramurii în Moscova si Ivanovo situate în Partea Europeanâ a târii, precum si centre mai noi amplasate în Siberia (Novosibirsk si Barnaul). Materia primâ este importatâ din Asia Centrala.

Japonia prelucreazâ o cantitate destul de mare de bumbac importat din SUA, Mexic si India, cele mai mari întreprinderi fiind amplasate la sudul insulei Honshu în orasele Osaka si Nagoya.

Dintre alte târi ar trebui remarcate Germania cu industria bumbacului concentratâ în zona Wuppertal si cea portuar-maritimâ (Hamburg, Bremen), precum çi Franta, care importâ bumbac din Sudan çi SUA çi are centre localizate în regiunea de Nord (Ru-baix, Tourcoing, Armentieres), regiunea de Est (Mulhouse, Belfort) si în portul Rouen. Tot aici trebuie amintite Turcia (Izmir, Bursa), Indonezia (Djakarta, Medan), Pakistan (Lahore, Karachi), Egiptul (Alexandria), Bangladesh (Dacca), Columbia (Medelin) samd.

Industria lânii foloseste o cantitate mai redusâ de materie primâ si are tehnologii mai complexe decât cele folosite la prelucrarea bumbacului. Materia primâ sub formâ de lânâ finâ si semifinâ provine din târile cu un mare efectiv de ovine. În anul 2000 cei mai mari producâtori au fost Australia (750 mii t), China (290 mii t), Noua Zeelandâ (256 mii t), India (74 mii t), Iran (74 mii t), Argentina (68 mii t), Marea Britanie (64 mii t), Uruguay (55 mii t), R. Africa de Sud (53 mii t) si Maroc (40 mii t).

Trebuie remarcat câ productia mondialâ de lânâ este în scâdere. Astfel, dacâ la începutul anilor 90 ai secolului trecut primii 8 producâtori tundeau 2 617 mii tone, apoi în anul 2000 – numai 1 533 mii tone, o crestere fiind înregistratâ doar în China.

Din materia primâ se produc douâ tipuri de filaturâ: lânâ pieptânatâ si lânâ cardatâ. Filatura de lânâ pieptânatâ se toarce din fibre lungi si este utilizatâ la fabricarea stofelor fine, pe când cea de lânâ cardatâ din fibre scurte se foloseste la producerea postavurilor, pâturilor, etc..

Fabricarea filaturii si a tesâturilor din lânâ este concentratâ în statele industrial dezvoltate, aici evidentiindu-se Italia, Japonia si SUA .

Ca si în cazul tesâturilor din bumbac, tesâturi pure din lânâ se produc putine, dominând cele mixte în care se utilizeazâ si fibre chimice.

Producerea tesâturilor din lânâ si fibre chimice pe parcursul jumatatii a doua a secolului XX a crescut, dar mult mai încet decât cresterea populatiei, adicâ a consumatorilor. Astfel, dacâ în 1950 se produceau 2,4 mld. de stofe si postavuri, în 1995 – 3,1 mld. adicâ cresterea a fost doar cu 29%.

Pe parcursul jumâtâtii a doua a secolului XX a crescut esential ponderea Asiei în producerea tesâturilor de lânâ, reducându-se vâdit rolul Americii de Nord si Europei.

Dintre statele europene a pâstrat ferm pozitia în ierarhia mondialâ doar Italia, restul cedând locul Chinei, Japoniei, Indiei si R. Coreea.

În China industria de prelucrare a lânii este bazatâ pe prelucrarea materiei prime proprii adusâ, mai ales, din China de Nord-Vest, din provinciile Qinghai si Nei Mongol având ca centre importante Shanghai, Beijing, Lanzhouçi Baotou.

Italia are centre cu vechi traditii în prelucrarea lânii la Biella si Schio în nordul Câmpiei Padului, iar în Japonia principalele centre sunt marile orase de pe litoralul estic al insulei Honshu (Tokyo, Nagoya, Kobe, Osaka, Tokai).

În SUA aceastâ subramurâ este concentratâ în New England la Boston si Philadelphia, iar în Germania se evidentiazâ douâ regiuni importante, una în bazi­nul Ruhr (Mônchengladbach) si cealaltâ în Saxonia Superioarâ (Chemnitz).

Pe teritoriul Marii Britanii traditii vechi în producerea tesâturilor din lânâ o au întreprinderile din Yorkshire.

Industria matasii naturale în ultimele decenii ale secolului XX s-a ciocnit cu o puternicâ concurentâ din partea matasii artificiale, din care cauzâ în unele state aceastâ subramurâ a dispârut aproape în totalitate. Destinatâ unui cerc restrâns de cumpârâtori, productia de mâtase naturalâ, obtinutâ din larvele viermilor de mâtase, este în reducere.

Japonia creste viermii de matase în partea centralâ a insulei Honshu în depresiunile Ina si Suva, principalele tesatorii fiind amplasate în Kyoto, Fukui, Kanazawa si Yokoha­ma, ultimul fiind considerat cel mai important centru de prelucrare a matasii. În China, tara de origine a matasii naturale, centrele mai importante sunt amplasate în delta râului Chang Jiang (Shanghai, Hangzhou), depresiunea Sichuan si China de Sud-Est (Guangzhou).

Italia produce mâtase din fire importate, centrele pentru tesâturi fiind situate în partea de nord a târii la Como, Florenta, Milano si Padova. Mai produc mâtase naturalâ Uzbekistanul, Azerbaidjanul, Thailanda, Turcia si alte state asiatice.

Pe la mijlocul secolului XX a început sâ fie produsâ pe scarâ largâ matasea artifi­cialâ, care foarte repede a început s-o înlocuiascâ pe cea naturalâ. Cel mai mare producâtor de astfel de tesâturi a devenit SUA, care fabricâ aproximativ jumâtate din mâtasea artificialâ tesutâ în lume.

Industria inului si a cânepii pe parcursul secolului trecut a fost în scâdere. Acest lucru este explicâ prin reducerile esentiale ale suprafetelor ocupate de aceste culturi, reduceri cauzate de cresterea productiei de bumbac si aparitia fibrelor sintetice mult mai ieftine.

Întreprinderile, care fabricâ tesâturi din in, sunt amplasate în regiunile din nordul si nord-vestul Europei, unde se cultivâ aceasta planta, aici evidentiindu-se Rusia (Kostroma, Smolensk), Belarus (Orsa), Marea Britanie (Belfast, Dundee), Franta (Lille) si Belgia. Mai produc tesaturi din in Statele Baltice, Polonia si Germania.

Fibrele de cânepâ în prezent sunt utilizate mai ales la confectionarea de saci, frânghii, în industrie si mai putin la fabricarea tesâturilor. Producâtorii de bazâ sunt Rusia, China si India, urmate de Polonia, Ungaria, România si altele.

Industria iutei, ca si cea a inului, este localizatâ în regiunile cu multâ materie primâ. Se evidentiazâ, în acest plan, delta comunâ ale râurilor Gange si Brahmaputra, unde întreprinderi importante functioneazâ în orasele Calcutta (India), Dacca, Chittagong, Nara-yanganj si Khulna (Bangladesh). De asemenea, pe materie primâ localâ lucreazâ si întreprinderile din nord-estul Chinei (Luda). Este prezentâ aceastâ subramurâ si în unele state europene cum ar fi: Franta (Dunkerque) si Marea Britanie (orasul Dundee din Scotia). Aici se foloseste materia primâ importatâ.