Calendarul zilei de 6 mai

  • 1527: Trupele conduse de Carol, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori.
  • 1536: Regele Henric al VIII-lea ordonă ca Biblii în limba engleză să fie plasate în fiecare biserică.
  • 1639: A fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu; aici se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir și Vasile Lupu.
  • 1682: Ludovic al XIV-lea al Franței își mută întreaga curte la Versailles. Versailles va deveni sediul oficial al guvernului Franței.
  • 1791: Prin decretul purtând această dată, Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu.
  • 1849: Trupele revoluționare maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani sunt înfrânte decisiv de către armata lui Avram Iancu.
  • 1872: Înființarea Agenției Diplomatice Române la Berlin.
  • 1885: A fost emis un decret regal privind aprobarea tomos–ului prin care Patriarhia de Constantinopol recunoștea Biserica Ortodoxă Română ca autocefală.
  • 1888: Victor Babeș face primele vaccinări antirabice la București.
  • 1889: Turnul Eiffel este deschis oficial spre vizitare publicului în cadrul expoziției universale din Paris.
  • 1899: România participă la prima Conferință a Păcii, care a avut loc la Haga. La acest forum internațional se încheie Convenția asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.
  • 1910: George al V-lea devine rege al Angliei după moartea tatălui său, Eduard al VII-lea.
  • 1919: În Afganistan începe al Treilea Război anglo-afgan. Se va termina cu un armistițiu la 8 august 1919.
  • 1928: La Alba Iulia are loc o mare adunare convocată de Partidul Național Țărănesc, cu scopul de a obliga guvernul liberal să demisioneze.
  • 1937: Aeronava Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc în timp ce încerca să aterizeze la Lakenhurst, New Jersey. Victime, 36 de pasageri și membri ai echipajului.
  • 1940: John Steinbeck este laureatul premiului Pulitzer pentru romanul său Fructele mâniei.
  • 1945: Al Doilea Război Mondial: Începe Ofensiva Praga, ultima bătălie majoră a frontului de est.
  • 1949: Ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann.
  • 1954: Atletul britanic Roger Banister a devenit primul om din lume care a alergat o milă (1.601 metri) în mai puțin de patru minute.
  • 1960: Peste 20 de milioane de telespectatori s-au uitat la prima nuntă regală televizată, când Prințesa Margareta s-a căsătorit cu Anthony Armstrong-Jones, la Westminster Abbey.
  • 1983: „Jurnalele secrete ale lui Hitler” se dezvăluie ca o farsă după examinarea lor de către experți.
  • 1984: Are loc, la Palatul Sporturilor din București, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci. Cu prilejul retragerii sale din activitatea competițională, gimnasta primește din partea președintelui Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, Ordinul Olimpic.
  • 1990: „Podul de flori” de peste Prut – prima deschidere a frontierelor dintre România și actuala Republica Moldova.
  • 1994: Inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experți ca „lucrarea secolului”. Eurotunelul, cu o lungime de 50,3 km, situat la o adâncime cuprinsă între 25 si 45 de metri sub fundul mării, a costat 10 miliarde de lire sterline.
  • 2001: Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee. Evenimentul a avut loc în timpul unei călătorii în Siria.
  • 2003: La Moscova este inaugurată stația de metrou Park Pobedi (Piața Victoriei), care se află la 90 de metri sub pământ.
  • 2007: Nicolas Sarkozy este ales președinte al Franței. Acesta a învins-o în cursa electorală pentru președinția Franței pe socialista Ségolène Royal cu 53% din voturile exprimate.
  • 2012: Alegeri prezidențiale în Franța – al doilea tur desfășurat între Sarkozy și Hollande. Președintele ales al Franței, François Hollande, a obținut 51,62% din voturile exprimate, față de 48,38% cât a obținut Nicolas Sarkozy.

Sursa: aici